Se încarcă...

Sunt Beatrice Marin, tehnician nutriționist autorizat UPMCA, formator și consilier în dezvoltare personală (specializare în psihonutriție) și antrenor de fitness.
Acum 20 de ani a început călătoria mea în domeniul nutriției, atunci când diagnosticul de obezitate a impus necesitatea unui demers structurat și a unui sprijin de specialitate. Din momentul acela, drumul meu a fost despre a înțelege ce, cum, când și de ce să mănânc.
Am făcut carieră în nutriție, în primul rând, pentru copilul din mine - învățând să fiu propriul meu nutriționist. Apoi am aprofundat, studiat, punând toate metodele în ordine și oferind mai departe și altora.
Astăzi predau ceea ce am învățat în ani de practică și studiu - atât prin exemplul personal, cât și prin munca directă cu clientele.
Mă perfecționez continuu, ca tu să primești recomandări actualizate și eficiente.




Umană, pe înțelesul tuturor. Pornesc de la povestea ta și o transform într-un traseu clar.
Încep cu o evaluare completă: discutăm despre istoricul tău medical și alimentar, program, preferințe și context emoțional. Setăm obiective clare și indicatori de progres.
Creez planuri alimentare - fără șabloane - te învăț cum să-ți faci structuri de mese, liste de cumpărături și pentru ce alternative accesibile poți opta.
Întâlniri și mesaje când ai nevoie, plus ajustări pe parcurs. Sunt aici să te ghidez, să-ți răspund la întrebări și să-ți mențin direcția.
După ce ai cunoscut abordarea mea, explorează cum putem lucra împreună.
Explorează programele personalizate de nutriție și consultații disponibile.
Vezi programele →Citește cum au transformat clienții mei viața lor cu ajutorul programelor mele.
Vezi rezultatele →Sunt disponibilă să-ți răspund la orice întrebări și să te ghidez prin procesul de consultație.
Contactează →Trimite formularul și primești un răspuns gratuit cu o evaluare rapidă și soluții personalizate.